marți, 28 iunie 2016

Să vorbim corect despre papagali: numele științifice

Ara chloropterus
Un ara cu aripi verzi (Ara chloropterus)
Unora le e teamă de ele, dar nu au de ce. Numele științifice (sau ‘latinești’) arată un pic mai ciudat, dar se scriu după niște reguli simple care nu sunt greu de reținut. Oricum folosim numele științifice de papagali mereu, pentru că nu avem nume românești pentru toate speciile… încă. Dar asta-i altă poveste, pentru o postare ulterioară.

Astăzi propun să ne uităm numai la numele științifice și să vedem cum le folosim fără să ne facem de râs. Doar suntem popor de gintă latină!

sâmbătă, 25 iunie 2016

Senzațional: ara lui Spix în libertate!

Ara lui Spix
Sursa: birdlife.org
Ieri, 24 iunie, lumea iubitorilor de papagali a primit o știre incredibilă: un ara lui Spix, specie considerată dispărută în libertate din 2000, a fost filmat în habitatul lui natural din Brazilia!

Până ieri urmăream cu interes eforturile avicultorilor, în special din Qatar (Al Wabra Wildlife Preservation), de a înmulți ultimele specimene care au supraviețuit în captivitate și a le reintroduce în țara lor de origine. Anul acesta am aflat că efectivul captiv de la Al Wabra a depășit 100 de păsări, iar câteva au fost deja trimise în Brazilia.

2016 - Anul Papagalilor

Cărțile - sursă de informație despre papagali
Iubeam papagalii încă din copilărie, dar anul ăsta mi-am propus să mă ocup mai mult de ei. M-am abonat la reviste, am cumpărat cărți, mi-am făcut cantină pentru papagali sălbatici în grădină și mi-am făcut blog. E Anul Papagalilor!

Am să public pe blog traduceri și rezumate a ceea ce citesc despre papagali, poate vor fi utile și altora care vor să învețe. Mie mi se pare util să iau notițe ca să rețin mai mult din ceea ce încerc să învăț, de unde și ideea blogului cu ”însemnări despre papagali”.

În afară de însemnările mele despre lecturile cu subiect ”papagali”, am să mai public din când în când și ceva mai original: observațiile mele asupra papagalilor mei din casă, a celor din parcurile Londrei sau pe unde îi mai găsesc, vizite la grădini zoologice sau evenimente de profil. Anul ăsta, de exemplu, sper să montez un film cu secvențele filmate la Loro Parque, în Tenerife și să public aici impresiile mele după ce am vizitat Think Parrots Show în 19 iunie. Am să pun aici poze și impresiile mele de la astfel de evenimente.

Sper să vă placă.