Ara lui Spix Sursa: birdlife.org |
Ieri, 24 iunie, lumea iubitorilor de papagali a primit o știre incredibilă: un ara lui Spix, specie considerată dispărută în libertate din 2000, a fost filmat în habitatul lui natural din Brazilia!
Până ieri urmăream cu interes eforturile avicultorilor, în special din Qatar (Al Wabra Wildlife Preservation), de a înmulți ultimele specimene care au supraviețuit în captivitate și a le reintroduce în țara lor de origine. Anul acesta am aflat că efectivul captiv de la Al Wabra a depășit 100 de păsări, iar câteva au fost deja trimise în Brazilia.
Ara lui Spix (Cyanopsitta spixii) a fost întotdeauna o specie periclitată, pentru că era dependentă de un habitat special din estul Braziliei: păduri tropicale uscate (Caatinga) cu o distribuție restrânsă. Cuibărea în zona râpele pâraielor temporare și se hrănea cu fructele unor arbori care creșteau numai în aceste habitate, în special arborele-trompetă (Tabebuia), pe care oamenii aproape că l-au exterminat din zonă. Cuiburile erau și ele în scorburi ale acestui arbore.
Populația s-a redus rapid în secolul 20, unele păsări fiind capturate de amatorii cu bani și amatori de păsări rare. Ultimul exemplar din sălbăticie a fost un mascul care în anul 2000 se atașase de o femelă ara cu aripi verzi (Ara chloroptera). În octombrie el a fost văzut pentru ultima data. De 16 ani s-a crezut că specia a fost dispărută în libertate.
Povestea acestei specii a devenit celebră după ce a fost ilustrată romanțat în filmele de desene animate Rio și Rio 2 (unde, ca o profeție, protagoniștii descoperă că de fapt mai există confrați sălbatici în libertate, într-o junglă secretă).
În ultima vreme, în vederea reintroducerii speciei în habitatul original, guvernul brazilian a început să desemneze noi arii protejate și să planteze arborii de care ara lui Spix are nevoie pentru supraviețuire. Într-o astfel de zonă, o familie de localnici au văzut un ara liber și chiar au reușit să îl filmeze câteva secunde pe un telefon mobil. Videoul a fost văzut de specialiști care au declarat că nu există nici un dubiu: este un ara lui Spix!
Este posibil ca exemplarul să fie de fapt un fost papagal captiv care a fost eliberat sau care a evadat recent, nu neapărat un membru al unei mici populații sălbatice rămasă nedetectată până azi, dar asta nici nu mai contează. Entuziasmul tuturor iubitorilor de papagali la aflarea veștii de ieri este justificat: dacă acest papagal poate supraviețui în libertate, zona respectivă este bună pentru repopularea cu specimenele din captivitate. Ecologiștii cer guvernului să declare zona protejată.
Abia aștept ziua când prima colonie de ara lui Spix va fi restabilită în sălbăticie. M-aș bucura așa cum m-am bucurat când primii zimbri au fost eliberați în județul Neamț în 2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu