ro: nimfă; ma: nimfapapagáj; en: Cockatiel, Quarrion; fr: Calopsitte élégante, Perruche calopsitte, Euphème; ge: Nymphensittich; sp: cacatúa ninfa, cocotilla, carolina, ninfa; po: caturra, calopsita, cocatiel; it: cacatua ninfa, calopsitta, calopsitte.
Taxonomie
Clasa: Aves (păsări)
Ordinul: Psittaciformes (papagali)
Familia: Cacatuidae (cacaduși)
Genul: Nymphicus
Specia: hollandicus
Ordinul: Psittaciformes (papagali)
Familia: Cacatuidae (cacaduși)
Genul: Nymphicus
Specia: hollandicus
Nymphicus hollandicus (Kerr, 1792). Studii genetice arată că cele mai apropiate rude în familia Cacatuidae sunt cele cinci specii de cacadu negru (Calyptorhynchus).
Specie descrisă pentru prima oară de scriitorul și traducătorul scoțian Robert Kerr în 1792, inițial sub numele de Psittacus hollandicus, după un exemplar colectat în New South Wales, Australia (pe atunci New Holland). Astăzi scriem numele autorului și anul descrierii speciei în paranteză, pentru că nu se mai află în genul original, Psittacus, ci a fost trecut în genul Nymphicus. Alte nume folosite în trecut pentru această specie: Leptolophus novaehollandiae, Leptolophus hollandicus, Leptolophus auricomis, Calopsitta greyi, Calopsitta guy, Psittacus novaehollandiae, Palæornis novæ-hollandiæ.
Numele genului, Nymphicus, provine de la numele grec ‘numphē’ (νυμφη) = mireasă, fată, dar și nimfă (personaj mitologic).
Numele speciei, hollandicus, se referă la vechiul nume al Australiei - New Holland (Noua Olandă).
Variație geografică: specie monotipică (fără subspecii).
Descriere
Lungime 29–33 cm; aripă 16,1-17,9 cm; coadă 15,5-17,8 cm; cioc 1,4-1,5 cm; tars 1,5-1,7 cm. Greutate 80–100 g.
Un cacadu mic, svelt, cu coadă lungă, care se subțiază treptat, cu aripi ascuțite. Penaj caracteristic, predominant gri. Cioc destul de mic, cu ceroma golașă. Creastă subțire, ascuțită, ținutămai ales sus, culcată uneori pe cap în repaus sau când pasărea se hrănește. Dimorfism sexual (mascului se deosebește vizual de femelă). Juvenilii (tinerii) seamănă cu femelele.
Masculul gri, mai închis pe coadă. Fața galbenă cu pată rotundă portocalie pe urechi. Creastă gri-gălbuie, cu margine galbenă. Pată albă pe aripă. Cioc gri închis. Iris brun închis. Picioare gri.
Femela și juvenilul cu capul mai mult gri, cu creștetul, creasta și obrajii cu nuanțe galben-murdar, mai aprins în zona din apropierea ciocului (lorum, sau frâu). Pata de pe urechi de un portocaliu șters, mai aprins la masculii tineri. În josul spatelui, pe târtiță, pe părțile inferioare și pe penele centrale ale cozii gri-palid, vărgat cu alb și galben deschis. Penele laterale ale cozii galbene, vărgate neregulat cu gri închis. Juvenilul cu cioc de culoarea cornului, cu marginea gri. Unii masculi capătă culorile mai aprinse pe față la vârsta de 6 luni.
Confuzii posibile:
În zbor, aripile ascuțite, cu pete mari albe, și coada lungă sunt evidente, astfel că nimfa nu se poate confunda cu nicio altă specie din Australia. Perușii din genul Polytelis au silueta asemănătoare, dar sunt mai mari, nu au creastă și nici pete albe pe aripi.
Voce
Strigăte de contact plângătoare, dar melodioase, fluierate. Sunetele sunt foarte caracteristice, inconfundabile. Masculul cu un cântec mai complex, melodios, în timpul paradei nupțiale. Femela nu cântă. Masculii pot începe să cânte încă de la 4 luni, ceea ce ajută la deosebirea sexelor în absența diferențelor de penaj.
Distribuție
Specie comună și larg răspândită în aproape toată Australia, întâlnită în stoluri mari mai ales în interiorul continentului. Lipsește din zonele de coastă, cu excepția orașului Sydney, unde probabil a fost introdusă de om.
Habitat
Răspândită în zone aride și semi-aride, deschise, cu surse de apă. Savane, păduri rare, păduri-galerii pe malul apelor, păduri de acacia, tufărișuri de spinifex, pajiști, livezi, zone cultivate, miriști. Întâlnită până la altitudini de 400 m. Evită pădurile dese, neîntrerupte, cât și deșertul fără arbori. Preferă zonele ușor împădurite. Niciodată departe de o sursă de apă, inclusiv surse artificiale, ca stații de adăpare a animalelor domestice, lacuri de acumulare, etc. Specia este mai abundentă în jumătatea nordică a Australiei.
Hrană
Consumă o mare varietate de semințe mici, de obicei culese de pe pământ, dar uneori de pe plante ca sorgul (Sorghum sp.) și floarea-soarelui (Helianthus annuus). Preferă sorgul. Deși se hrănește predominant cu semințe de ierburi necultivate, face unele pagube în culturi pe alocuri.
Reproducere
De obicei în august-decembrie în sudul Australiei, în aprilie-iulie în nordul țării. Cuibăresc în scorburi, pe un așternut de rumeguș, de regulă într-un copac în apropierea apei. Adulții intră în cuib cu spatele. Ponta formată din 1-7 ouă (cel mai adesea 4). Câteva ponte pe an, dacă condițiile sunt favorabile. Incubația durează circa 20 de zile și este asigurată de ambele sexe. Puii sunt acoperiți cu un puf abundent, galben, la eclozare. Sunt hrăniți în cuib 3-5 săptămâni, mai ales dimineața și seara, apoi rămân cu familia circa o lună după părăsirea cuibului.
Ecologie și comportament
Nimfele sunt foarte bune zburătoare. Își petrec mare parte din an, cu excepția sezonului de cuibărit, ca grupuri mari, nomade în nord și migratoare sezoniere în sud. Ele se mută permanent dintr-un loc într-altul, urmărind ploile și fructificația plantelor ale căror semințe formează hrana de bază. Apa este deosebit de importantă petru o specie care se hrănește predominant cu semințe uscate, astfel că nimfele se deplasează pe mari distanțe în căutarea apei. Stolurile de nimfe apar regulat în anumite locuri din sudul Australiei, dar și în Teritoriul de Nord.
Adulții se hrănesc de două ori pe zi: imediat după răsăritul soarelui, când consumă 2-72 g de hrană (greutate uscată), și cu o oră și jumătate înainte de apusul soarelui, când consumă 4-25 g de hrană. Media zilnică de aport nutritiv este de 7 g de hrană uscată. Stolurile care se deplasează în căutarea hranei au în medie 27 de nimfe, dar ajung și la sute sau chiar o mie. Deseori se observă stoluri mixte, cu nimfe și peruși ondulați (Melopsittacus undulatus), căutând aceleași semințe și adăpându-se la aceleași bălți pe care le vizitează zilnic.
Stolurile sunt zgomotoase în mișcare, dar păsările sunt mai tăcute și greu de observat când se așează în arbori sau când se hrănesc pe sol. Nimfele se văd adesea înșirate pe crengi uscate și pe cabluri de tensiune, fiind destul de ușor de apropiat. Pe crengile uscate, nimfele se așează adesea în lungul crengii, ceea ce le camuflează destul de bine.
Zborul nimfelor este rapid și direct. Petele albe de pe aripi sunt evidente în zbor, ajutând identificarea speciei.
Conservare
Specie clasificată de IUCN ca „risc scăzut” (LC - least concern). Specie neamenințată, larg răspândită și abundentă.
Specia nu este listată în Anexele CITES.
Nimfele nu sunt amenințate cu dispariția. Specie abundentă, cu o populație sălbatică estimată la milioane de exemplare.
În patria de origine, nimfele sunt uneori persecutate de fermieri, acolo unde produc pagube în lanurile de floarea-soarelui, grâu, etc. Guvernul eliberează permise speciale pentru combaterea nimfelor și a altor papagali. Altfel, este interzisă capturarea lor și exportul de păsări sălbatice.
Nimfele au profitat de pe urma apariției locurilor de adăpat artificiale, de la fermele din interiorul Australiei, în locuri aride, dar unde fermierii au instalat pompe pentru irigații și pentru adăpatul animalelor domestice.
În unele locuri din Australia și Tasmania există populații în afara arealului natural, fără îndoială apărute în urma evadării unor nimfe din captivitate. Alte populații de acest gen din America (California, New York) și Spania (Valencia) nu au rezistat.
 |
| Pictură de Edward Lear în Illustrations of the Family of Psittacidae, or Parrots (Ilustrații ale familiei Psittacidae, sau papagali) (1832) Sursa: Wikimedia Commons |
Specie descrisă pentru prima oară de scriitorul și traducătorul scoțian Robert Kerr în 1792, inițial sub numele de Psittacus hollandicus, după un exemplar colectat în New South Wales, Australia (pe atunci New Holland). Astăzi scriem numele autorului și anul descrierii speciei în paranteză, pentru că nu se mai află în genul original, Psittacus, ci a fost trecut în genul Nymphicus. Alte nume folosite în trecut pentru această specie: Leptolophus novaehollandiae, Leptolophus hollandicus, Leptolophus auricomis, Calopsitta greyi, Calopsitta guy, Psittacus novaehollandiae, Palæornis novæ-hollandiæ.
 |
| Pictură de John Gerrard Keulemans în Onze vogels in huis en tuin (Păsări din casă și grădină), 1869 |
Numele genului, Nymphicus, provine de la numele grec ‘numphē’ (νυμφη) = mireasă, fată, dar și nimfă (personaj mitologic).
Numele speciei, hollandicus, se referă la vechiul nume al Australiei - New Holland (Noua Olandă).
Variație geografică: specie monotipică (fără subspecii).
Descriere
Lungime 29–33 cm; aripă 16,1-17,9 cm; coadă 15,5-17,8 cm; cioc 1,4-1,5 cm; tars 1,5-1,7 cm. Greutate 80–100 g.
Un cacadu mic, svelt, cu coadă lungă, care se subțiază treptat, cu aripi ascuțite. Penaj caracteristic, predominant gri. Cioc destul de mic, cu ceroma golașă. Creastă subțire, ascuțită, ținutămai ales sus, culcată uneori pe cap în repaus sau când pasărea se hrănește. Dimorfism sexual (mascului se deosebește vizual de femelă). Juvenilii (tinerii) seamănă cu femelele.
Masculul gri, mai închis pe coadă. Fața galbenă cu pată rotundă portocalie pe urechi. Creastă gri-gălbuie, cu margine galbenă. Pată albă pe aripă. Cioc gri închis. Iris brun închis. Picioare gri.
Femela și juvenilul cu capul mai mult gri, cu creștetul, creasta și obrajii cu nuanțe galben-murdar, mai aprins în zona din apropierea ciocului (lorum, sau frâu). Pata de pe urechi de un portocaliu șters, mai aprins la masculii tineri. În josul spatelui, pe târtiță, pe părțile inferioare și pe penele centrale ale cozii gri-palid, vărgat cu alb și galben deschis. Penele laterale ale cozii galbene, vărgate neregulat cu gri închis. Juvenilul cu cioc de culoarea cornului, cu marginea gri. Unii masculi capătă culorile mai aprinse pe față la vârsta de 6 luni.
Confuzii posibile:
În zbor, aripile ascuțite, cu pete mari albe, și coada lungă sunt evidente, astfel că nimfa nu se poate confunda cu nicio altă specie din Australia. Perușii din genul Polytelis au silueta asemănătoare, dar sunt mai mari, nu au creastă și nici pete albe pe aripi.
Voce
Strigăte de contact plângătoare, dar melodioase, fluierate. Sunetele sunt foarte caracteristice, inconfundabile. Masculul cu un cântec mai complex, melodios, în timpul paradei nupțiale. Femela nu cântă. Masculii pot începe să cânte încă de la 4 luni, ceea ce ajută la deosebirea sexelor în absența diferențelor de penaj.
 |
| Sonograma vocii înregistrate în Australia (xeno-canto, ascultați aici) |
Distribuție
Specie comună și larg răspândită în aproape toată Australia, întâlnită în stoluri mari mai ales în interiorul continentului. Lipsește din zonele de coastă, cu excepția orașului Sydney, unde probabil a fost introdusă de om.
 |
| Distribuția geografică (după IUCN) |
Habitat
Răspândită în zone aride și semi-aride, deschise, cu surse de apă. Savane, păduri rare, păduri-galerii pe malul apelor, păduri de acacia, tufărișuri de spinifex, pajiști, livezi, zone cultivate, miriști. Întâlnită până la altitudini de 400 m. Evită pădurile dese, neîntrerupte, cât și deșertul fără arbori. Preferă zonele ușor împădurite. Niciodată departe de o sursă de apă, inclusiv surse artificiale, ca stații de adăpare a animalelor domestice, lacuri de acumulare, etc. Specia este mai abundentă în jumătatea nordică a Australiei.
 |
| Marele Deșert Victoria, cu habitate favorabile nimfei Foto: Amanda Slater, Flickr |
Hrană
Consumă o mare varietate de semințe mici, de obicei culese de pe pământ, dar uneori de pe plante ca sorgul (Sorghum sp.) și floarea-soarelui (Helianthus annuus). Preferă sorgul. Deși se hrănește predominant cu semințe de ierburi necultivate, face unele pagube în culturi pe alocuri.
 |
| Tufă de sorg sălbatic (Sorghum leiocladum) în Australia Foto: Harry Rose, Wikimedia Commons |
 |
| Vegetație cu tufe de iarbă spinifex (Tirodia pungens și T. basedowii) Foto: Hesperian, Wikimedia Commons |
Reproducere
De obicei în august-decembrie în sudul Australiei, în aprilie-iulie în nordul țării. Cuibăresc în scorburi, pe un așternut de rumeguș, de regulă într-un copac în apropierea apei. Adulții intră în cuib cu spatele. Ponta formată din 1-7 ouă (cel mai adesea 4). Câteva ponte pe an, dacă condițiile sunt favorabile. Incubația durează circa 20 de zile și este asigurată de ambele sexe. Puii sunt acoperiți cu un puf abundent, galben, la eclozare. Sunt hrăniți în cuib 3-5 săptămâni, mai ales dimineața și seara, apoi rămân cu familia circa o lună după părăsirea cuibului.
 |
| Acuplarea la nimfe Foto: dorisalb, Wikimedia Commons |
Ecologie și comportament
Nimfele sunt foarte bune zburătoare. Își petrec mare parte din an, cu excepția sezonului de cuibărit, ca grupuri mari, nomade în nord și migratoare sezoniere în sud. Ele se mută permanent dintr-un loc într-altul, urmărind ploile și fructificația plantelor ale căror semințe formează hrana de bază. Apa este deosebit de importantă petru o specie care se hrănește predominant cu semințe uscate, astfel că nimfele se deplasează pe mari distanțe în căutarea apei. Stolurile de nimfe apar regulat în anumite locuri din sudul Australiei, dar și în Teritoriul de Nord.
Adulții se hrănesc de două ori pe zi: imediat după răsăritul soarelui, când consumă 2-72 g de hrană (greutate uscată), și cu o oră și jumătate înainte de apusul soarelui, când consumă 4-25 g de hrană. Media zilnică de aport nutritiv este de 7 g de hrană uscată. Stolurile care se deplasează în căutarea hranei au în medie 27 de nimfe, dar ajung și la sute sau chiar o mie. Deseori se observă stoluri mixte, cu nimfe și peruși ondulați (Melopsittacus undulatus), căutând aceleași semințe și adăpându-se la aceleași bălți pe care le vizitează zilnic.
 |
| Stol de nimfe Foto: Jim Bendon, Wikimedia Commons |
Stolurile sunt zgomotoase în mișcare, dar păsările sunt mai tăcute și greu de observat când se așează în arbori sau când se hrănesc pe sol. Nimfele se văd adesea înșirate pe crengi uscate și pe cabluri de tensiune, fiind destul de ușor de apropiat. Pe crengile uscate, nimfele se așează adesea în lungul crengii, ceea ce le camuflează destul de bine.
 |
| Nimfe sălbatice, pe linii de înaltă tensiune Foto: Jana și Thomas Kömpel, Wikimedia Commons |
Zborul nimfelor este rapid și direct. Petele albe de pe aripi sunt evidente în zbor, ajutând identificarea speciei.
Conservare
Specie clasificată de IUCN ca „risc scăzut” (LC - least concern). Specie neamenințată, larg răspândită și abundentă.
Specia nu este listată în Anexele CITES.
Nimfele nu sunt amenințate cu dispariția. Specie abundentă, cu o populație sălbatică estimată la milioane de exemplare.
În patria de origine, nimfele sunt uneori persecutate de fermieri, acolo unde produc pagube în lanurile de floarea-soarelui, grâu, etc. Guvernul eliberează permise speciale pentru combaterea nimfelor și a altor papagali. Altfel, este interzisă capturarea lor și exportul de păsări sălbatice.
Nimfele au profitat de pe urma apariției locurilor de adăpat artificiale, de la fermele din interiorul Australiei, în locuri aride, dar unde fermierii au instalat pompe pentru irigații și pentru adăpatul animalelor domestice.
În unele locuri din Australia și Tasmania există populații în afara arealului natural, fără îndoială apărute în urma evadării unor nimfe din captivitate. Alte populații de acest gen din America (California, New York) și Spania (Valencia) nu au rezistat.
Bibliografie
Taxonomie: Avibase
Joseph M. Forshaw - Parrots of the World: An Identification Guide, 2006, Princeton University Press, 440 pp.
Tony Juniper & Mike Parr - Parrots: A Guide to Parrots of the World, 2003, Christopher Helm Publishers Ltd, 584 pp.
John Gerrard Keulemans - Onze vogels in huis en tuin (Păsări din casă și grădină), 1869
IUCN Lista Roșie a Speciilor Amenințate: BirdLife International. 2012. Nymphicus hollandicus. The IUCN Red List of Threatened Species 2012: e.T22685441A39016169.
Imagini: Wikimedia Commons
Înregistrări sonore: xeno-canto
Fișa speciei pe Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
Fișa speciei pe World Parrot Trust
Fișa speciei pe BirdLife International
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu