 |
| Foto: Joao Quental, Wikimedia Commons |
ro: ara lui Lear; ma: kobaltkék ara; en: Lear's Macaw, Indigo Macaw; fr: Ara de Lear; ge: Learara, Lear-Ara; sp: guacamayo de Lear, guacamayo Indio; po: arara-azul-de-Lear, arara-azul-pequeña; it: ara di Lear, ara indaco.
Taxonomie
Clasa: Aves (păsări)
Ordinul: Psittaciformes (papagali)
Familia: Psittacidae (papagali propriu-ziși)
Genul: Anodorhynchus (ara albaștri)
Specia: leari
Anodorhynchus leari Bonaparte, 1856. Strâns înrudit cu ara bleumarin (Anodorhynchus glaucus), iar după unii autori, aceeași specie.
Numele speciei dat de ornitologul francez Charles Lucien Bonaparte în 1856 în onoarea poetului și pictorului naturalist Edward Lear, care a publicat prima litografie a acestui papagal în 1832 în lucrarea „Illustrations of the Family of Psittacidae, or Parrots”. Lear a pictat un papagal viu din colecția de la London Zoo și l-a etichetat greșit ca ara hiacint („Macrocercus hyacinthinus, Hyacinthine Maccaw”).
 |
| Ilustrația publicată de Edward Lear în 1832 |
Variație geografică: specie monotipică (fără subspecii).
Descriere
Lungime 70-75 cm; aripă 37-40 cm; coadă 35-49 cm; cioc 6,5-7,1 cm; tars 3,4-4,1 cm. Greutate 940-950 g.
Un ara de talie mare, cu penaj albastru cu nuanțe violet pe spate, aripi și coadă și verzui pe cap. Cap mare cu cioc masiv, negru. Falduri de piele galben palid în jurul mandibulei. Inele periorbitale galbene. Coadă foarte lungă. Penele mari de zbor din aripi (remige) și din coadă (rectrice) albatru-violet deasupra și gri închis dedesupt.
Confuzii posibile: nicio specie asemănătoare în arealul natural. Ara hiacint (Anodorhynchus hyacinthinus) mai mare și solid, mai închis la culoare, mai uniform albastru-violet, cu falduri de piele galben aprins și mai subțiri. Ara bleumarin (Anodorhynchus glaucus) albastru-verzui mai spălăcit, cu pată gri-brun pe gușă care difuzează puțin pe piept și obraji.
 |
| Comparați: 1. ara hiacint 2. ara lui Lear 3. ara bleumarin Ilustrații de Frank Knight, în Parrots of the World |
Sexele similare. Imaturii cu porțiuni de piele golașă mai palide, coadă mai scurtă.
Voce
Croncănit răgușit, mai slab, mai puțin vibrat și mai ascuțit decât al unui ara hiacint. Ascultați aici.
Distribuție
Restrânsă la două arii din platoul Raso da Catarina din nordul Braziliei, în nord-estul statului Bahia, unde trăiesc cele două colonii de cuibărit cunoscute. Ocupă în principal o arie de cca 8.000 kmp în sudul platoului, în bazinul mijlociu al râului Rio Vasa Barris.
 |
| Limita vegetației caatinga (galben) și populațiile de ara lui Lear (roșu) Modificat după NASA și Miguelrangeljr, Wikimedia Commons |
Habitat
Zone aride din nord-estul Braziliei cu vegetație caatinga: arbori spinoși, tufărișuri xerice (rezistente la uscăciune), mai ales acolo unde crește palmierul licuri (Syagrus coronata). Preferă văile abrupte cu râpe înalte, din calcare roșii.
 |
| Vegetație caatinga și stânci calcaroase în habitatul lui ara lui Lear Foto: Maria Husu, Wikimedia Commons |
Hrană
Hrana de bază este fructul palmierului licuri (o pasăre poate consuma până la 350 de nuci pe zi). Consumă nuci de palmier direct din copaci, dar și din balega vacilor, mai ușor de deschis datorită cojii parțial digerate. Semințele arborelui Melanoxylon brauna, înrudit cu salcâmul (familia Fabaceae) înlocuiesc nucile de licuri când acestea sunt rare (iulie-septembrie). Mai consumă fructele uleioase ale arbustului Jatropha mollissima (familia Euphorbiaceae), păstăile lianei Dioclea sp. (familia Fabaceae, ca fasolea), fructe de Spondias tuberosa (prune braziliene, din familia Anacardiaceae, ca și arborele caju), flori de Agave sp., semințele cactusului Pilosocereus pachycladus și boabe de porumb. Sucul fructelor necoapte de palmier este o sursă importantă de apă în habitatul deșertic în care trăiește.
 |
| Palmierul licuri (Syagrus coronata) cu fructificație și nucă deschisă Foto: Alex Popovkin, Wikimedia Commons |
Perechile cuibăresc în sezonul ploios, când nucile licuri sunt mai ușor de găsit (octombrie-aprilie). Își fac cuibul în cavități din pereți stâncoși puțin accesibili, la 30-60 m înălțime. Femela depune 1-3 ouă de 45 x 35 mm și 30 g, pe care le clocește 26-28 de zile. Puii părăsesc cuibul după 3 luni și rămân cu părinții o perioadă până devin independenți.
Ecologie și comportament
Specia este sedentară, păsările efectuând numai deplasări locale în zonele din jurul stâncilor unde cuibăresc și dorm. Papagali gregari, își petrec toată viața în perechi și în grupuri. Majoritatea perechilor nu sunt reproducătoare, ci perechi tinere sau perechi adulte, dar care nu cuibăresc. Se adună seara, după apusul soarelui, în grupuri mari la ‘dormitoare’ pe stânci înalte, unde petrec noaptea. Unele exemplare se îngrămădesc în cavități mai mari decât cuiburile, altele dorm direct pe fețele stâncoase. Pe întuneric, înainte de răsăritul soarelui, se dispersează în perechi sau grupuri mici și pleacă în căutarea hranei în pâlcuri cu palmieri licuri, alți arbori cu fructe, pe imașuri și zone cultivate. Unele păsări au rol de santinelă, uitându-se după posibile pericole în timp ce celelalte se hrănesc. Rolurile se inversează pe rând. Zbor stabil și drept, cu bătăi puternice de aripi.
Habitat cu stânci, grupuri la odihnă. Video: Ciro Albano, YouTube
Are un rol în dispersarea semințelor de diferite plante pe care le consumă. De exemplu, semințele nedigerate de cactus Pilosocereus pachycladus și eliminate cu excrementele sunt răspândite în habitat și pregătite pentru germinare.
Conservare
Specie clasificată de IUCN ca „periclitată” (EN - endangered).
Listată în Anexa I a CITES (specii în pericol de dispariție; comerțul cu exemplare prinse în natură este ilegal).
Ultimele recensăminte (2010) estimează populația la cel puțin 1200 de exemplare. Perechile reușesc în 80% din cazuri să crească 1-2 pui până la părăsirea cuibului.
Specia este restrânsă la două arii naturale, cu două colonii de cuibărit în care numai 20% din perechi cuibăresc. Se fac eforturi pentru restaurarea habitatelor naturale pentru a permite speciei să se extindă pe alte zone, unde să poată cuibări mai multe perechi.
În trecut, palmierul licuri a fost aproape exterminat de fermieri, ceea ce a făcut ca să papagalii viziteze culturile de porumb, unde fac pagube. Fermierii împușcă papagalii, pe care îi consideră dăunători. Guvernul și organizațiile neguvernamentale oferă compensații (saci cu prumb) fermierilor afectați, ca să oprească uciderile.
Braconajul este o amenințare, pentru că păsările sunt foarte căutate pe piața ilegală de păsări rare.
Distrugerea habitatelor naturale prin pășunat, defrișări și incendieri reduce sursele de hrană pentru specie.
Majoritatea perechilor trăiesc pe cuprinsul unor arii protejate. Principala colonie cuibăritoare se află în zona stației ecologice Raso da Catarina (Estação Ecológica Raso da Catarina). Aceasta este o rezervație științifică strictă (vizitare posibilă numai cu permis special) pentru conservarea speciei și a întregului habitat cu vegetație caatinga.
În captivitate
Extrem de rar în captivitate, nu este o specie ținută ca animal de companie. Longevitate de 30-50 de ani, posibil până la 60.
Un papagal mare, destul de zgomotos și cu nevoie de mișcare și tendință puternică de a roade lemnul. Se reproduce bine în captivitate în crescătorii specializate, ca cea de la Loro Parque, în Tenerife (Spania). Periodic, pui rezultați din programele de creștere în captivitate sunt trimiși pentru repopulare în Brazilia.
Se recomandă ținerea papagalilor în voliere mari de 15 m, cu ramuri proaspete pentru ros (pin, brad, eucalipt), cu jucării mari de ros. Preferă dușuri cu apă care imită ploaia. Se joacă și se hrănesc atât pe stinghii sau ramuri cât și pe solul volierei. Temperatura minimă 15°C.
Cuibăritul s-a realizat în cavități artificiale din beton, cu camera de 49 cm diametru, cu acces printr-un tunel în zig-zag cu intrare de 24 cm diametru. Se pot folosi și cutii de cuibărit din lemn de 50 x 60 x 80 cm, cu intrare de 18 cm.
Ara lui Lear este hrănit în captivitate de două ori pe zi, cu salate de frunze și fructe proaspete, amestecuri de semințe încolțite, furaje granulate (pelete) uscate, amestecuri de semințe și nuci. Hrana preferată sunt nucile europene și braziliene.
Bibliografie
Taxonomie: Avibase
Joseph M. Forshaw - Parrots of the World: An Identification Guide
Mike Parr & Tony Juniper - Parrots: A Guide to Parrots of the World
BirdLife International. 2013. Anodorhynchus leari. The IUCN Red List of Threatened Species 2013: e.T22685521A48042913.
Imagini: Wikimedia Commons
Fișa speciei în Lexicon of Parrots, Thomas Arndt
Fișa speciei pe Handbook of the Birds of the World Alive. Lynx Edicions, Barcelona.
Fișa speciei pe World Parrot Trust
Fișa speciei pe BirdLife International
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu